Avantajele muncii de acasa
Odată cu instalarea pandemiei la noi în țară am simțit cum activitatea noastră de zi cu zi se schimbă radical și parcă totul părea să se deruleze într-un mod neașteptat. De la o zi la alta, activitățile sociale erau limitate, până am ajuns în punctul de a ne izola la domiciliu o perioada, de doua luni care păreau fără sfârșit. Biroul, restaurantul unde ne luam prânzul cu colegii, școala, locul de joacă al copiilor erau într-un singur loc, acasă.
Această perioadă a „infiltrat” în majoritatea companiilor munca de acasă. Munca de acasă a venit , bineînțeles cu anumite avantaje pe care unii dintre noi nu le-am conștientizat în acel moment.
- Economisirea timpului– Lucrând de acasă, nu a fost nevoie sa îți petreci timpul în trafic în drumul spre birou, astfel ai putut să folosești acest timp făcând altceva ce îți place.
- Economisirea banilor– Din punct de vedere financiar cred că toți am simțit o schimbare, în bine. Plățile săptămânale la benzinărie au dispărut, shopping-ul în mall nu mai era o necesitate. Garderopa nu trebuia reînnoita lunar.
- Timp petrecut cu familia– Masa de prânz alături de cei dragi era luata doar în zilele libere, acum însă poți fi mulțumit că poți petrece mai mult timp cu ei decât înainte
- Profiți din plin de confortul de acasă și stai în haine comode sau asculți ce muzică iți dorești;
- Poți gestiona mai bine timpul. Lucrezi când ești inspirat sau până termini, în funcție de termenele limită pe care le ai.
Prin urmare, nu trebuie minimizate avantajele muncii de acasa si de la distanță în general.
Autor
Anamaria Culea, HR Recruiter