Ce faci să-ți păstrezi tinerii în companie?

Ești angajator și acești millennials îți dau bătăi de cap. Vrei să îi înțelegi și să lucrezi bine cu ei, astfel încât compania ta să atingă performanțele la care aspiri.

Munca este o joacă.

Tinerii angajați, pe lângă bani, caută în muncă satisfacție, plăcere. Ei sunt entuziasmați și vor să se joace. Vor provocări și un confortabil.

Dacă ar fi să îți imaginezi spațiul de lucru ca un loc de joacă în care rezultatele bune se înmulțesc pe zi ce trece, care ar fi lucrul pe care îl găsești acolo și nu este prezent în compania ta? Lasă-ți creativitatea să te surprindă sau consultă câteva surse de inspirație: articole, prieteni, colegi, cărți etc.

Încurajează-i să se implice și să colaboreze spre a funcționa ca un grup. Vino cu jocuri și idei creative care să-i entuziasmeze, petreceți timp în afara muncii măcar o dată pe lună și vor da tot ce au mai bun.

Flexibilitate. Flexibilitate. Flexibilitate.

Tinerilor le place să fie independenți, să aibă control asupra vieții lor și să-și organizeze timpul după cum simt. Poate își doresc să meargă la sala de la ora 9 la ora 11 și să lucreze pana seara târziu. Discută cu ei și caută soluția care lasă ambele părți cu zâmbetul pe buze.

Un mediu pozitiv generează un vibe productiv.

Acordă-le atenție, validează-le competențele și creează un climat plăcut, unde sa se simtă bine fiecare. Oferă-le șansa să afle cum este să te simți bine oriunde, oricând.

Crește-ți brandul!

Devino competitiv pe piață și se vor mândri cu tine și brandul tău peste tot. Știi ce înseamnă asta? Creștere eficientă. Crești rapid cu investiții financiare mici.

Acordă atenție formării tinerilor!

Caută oameni tineri potriviți culturii tale organizaționale. Nu toți sunt la fel. Atunci când angajatul se regăsește în cultura organizației tale, va fi încântat să creșteți împreună, iar cultura organizației tale va deveni și mai puternică. Caută oameni integri pentru branduri al căror punct forte este integritatea, caută oameni autentici dacă ești adeptul adevărului, oameni responsabili dacă tu ești responsabil cu clienții tăi ș.a.m.d.

Pune accept pe atitudine și comportament.

Calificarea este de multe ori o simplă hârtie care nu reflectă întotdeauna realitatea. Dacă sunt smart și creativi, pot învață repede. Urmărește starea de spirit și implicarea de la locul de muncă.

Lasă-i să știe ce așteptări ai de la ei.

Schimbarea așteptărilor îi agită și îi stresează.  Spune-le clar ce îți dorești și oferă-le feedback.

Dă-le șansa să spună liber ce gândesc!

Asta te scutește de critici din partea angajaților, bârfe și vei primi o mulțime de idei despre cum să îmbunătățești lucrurile.

Oferă-le posibilitatea să își exprime talentul si abilitățile, chiar dacă acestea nu fac parte din atribuțiile lor. Dă-le ocazia să facă asta.

Pune-te în locul lor și vezi ce te-ar face pe tine fericit. Pe tine ce te-ar motiva să te implici și să rămâi loial unei companii? Cunoaște-ti angajații.

Uneori este suficient și un simplu „MULTUMESC!”.